Scurt istoric al satului Dărmănești
Ca multe alte așezări de pe teritoriul României de astăzi, a căror istorie se pierde în negura vremurilor și localitatea Dărmănești are un trecut bogat și interesant. Condițiile naturale de mediu, dealurile în mare parte împădurite, pășunile bogate, terasele însorite și cu multe izvoare au permis comunităților umane să se așeze pe aceste meleaguri din cele mai vechi timpuri - pe teritoriul localității și al comunei în ansamblu fiind descoperite de-a lungul vremurilor o serie de tezaure, care fie s-au pierdut fie au fost vândute de către căutătorii de comori.
De la începutul secolului al XV-lea avem și primele mențiuni despre așezarea de la Dărmănești: până în 7 ianuarie 1403, când a fost dăruit Episcopiei Sucevei, satul Dărmăneşti, numit Hreţca sau Sârbi, a făcut parte din „ocina dreaptă” a voievodului Alexandru cel Bun, satele „Hreţca pe Suceavă şi Averăuţi pe Suceavă (Vereşti)” însemnau ofranda pe care o aducea voievodul, „la soborul Sfântului Ioan Botezătorului”. Dărmăneştii aveau hotare „vechi şi dedemult”, formula aceasta certificând existenţa satului cu mult înainte de primul Descălecat, adică din vremurile în care „drumul ctitorea satul” (Iorga). Iar primul nume pe care l-a purtat în istoria mărturisită, acela de Sârbi, poate explica rolul Dărmăneştilor de paznic al Drumului Mare, care unea, comercial, Nordul şi Sudul.
„Actul de naștere” al satului pare a fi un suret din 10 aprilie 1430, când Alexandru cel Bun, întărind Pătrăuţii lui Vlad Adiş, îi dădea acestuia uric şi pentru „al treile cot, tij di Pătrăuţi, unde au fost Grecii din Dărmăneşti, la Fântână - această dată fiind dublată de o a doua din anul 1499, când Țaţa, fata lui Petru Dărman şi nepoata lui Stoian, împreună cu verişoara ei, Vasca, fata Nastasiei, solicită întăritură domnească pentru trei sate, inclusiv „Dărmăneşti pe Suceavă”, moştenite de la bunicul lor, iar Ştefan cel Mare confirmă proprietatea, dar fără referiri la urice domneşti anterioare.
Din secolul al XVII-lea apare și denumirea de Hatna, care se referă la un cătun a cărui vatră/teritoriu se afla de la pârâul Hatnuța în sus (spre est, nord-est); între pârâu și râul Suceava (spre vest) avându-și obârșia satul Dărmănești. Documentele din perioada următoare aduc noi dovezi despre situația satului Dărmănești, pomenind vânzări, cumpărări sau danii din pământul așezării.
La venirea austriecilor în Bucovina (după anexarea din 1775), satul Dărmăneşti, care avea doar 41 de gospodării, îşi pierde numele, în favoarea celui al cătunului Hatna, fapt petrecut în decursul secolului al XIX-lea (posibil dintr-o confuzie) - asta pentru că Hatna și Dărmăneștii erau sate distincte la acea vreme. Astfel luase naștere Hatna, comună rurală, districtul Suceava, așezată pe pârâul Hatna, afluent al râului Suceava. Suprafața 11,79 km2, populația 2.263 locuitori, aproape exclusiv ruteni de religie greco-ortodoxă. Se compune din vatra satului cu 1.927 locuitori din satul Dărmănești [...] - după cum reiese din Dicționarul geografic al Bucovinei din 1895.
Un episod important în istoria așezării este reprezentat de construcția gării din Hatna și a căii ferate Cernăuți - Ițcani în 1869, primul tren sosind aici la 28 octombrie 1869. În jurul gării s-a conturat un nucleu de locuire, care este și astăzi bine-definit (zona Dărmănești-Gară), dar care cel mai probabil a existat și înainte de constuirea gării. Proiectul liniei ferate prevedea ca la Hatna să se realizeze o joncțiune, un nod feroviar către Câmpulung și mai departe spre Vatra Dornei în scopul exploatării resurselor din zonă. Astfel la 1 mai 1888 era inaugurată, „cu surle și trâmbițe”, porțiunea de cale ferată dintre Hatna și Câmpulung (pe atunci Capu Satului) transformând, pe bună dreptate localitatea în „inima feroviară a Bucovinei”.
Importanța strategică pe care o avea gara de la Dărmănești a fost sesizată și de trupele militare care au trecut pe aici în timpul Primului Război Mondial (mai ales că linia de graniță dintre Bucovina și România trecea la puțini kilometri de teritoriul localității în direcția est, spre Pătrăuți) și probabil și în cel De-al Doilea. Prin urmare, pe Dealul Mare se mai pot observa și astăzi urmele tranșeelor de război. Trecerea trupelor germane și rusești în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale a fost întipărită în memoria bătrânilor din Dărmănești, printre care și bunica mea, care își amintea despre primii: „nemții veniseră îmbrăcați frumos, erau disciplinați și ne dădeau dulciuri, fiind și găzduiți o vreme la noi”; în schimb despre ruși impresiile au rămas negative, aceștia având un comportament de pradă, grosolan, supunând populația la jafuri.
După 1918, adică după Marea Unire, când Bucovina intră în componența Regatului României, noile autorități au reschimbat numele localității și al comunei în Dărmănești, nume pe care îl poartă și astăzi.
În anii colectivizării din timpul regimului comunist (1960-1962), a fost dată în folosință - și la Dărmănești - Cooperativa Agricolă de Producție sau CAP-ul din zona gării (denumită astăzi „La complex”, unde după anii 90 a funcționat și un abator, respectiv „Bază - în zona fostelor depozite). După anii 90, în jurul fostelor hale de stocare a fost construit sediul FNC-ului (Fabrica de Nutreț Combinat) care urma să deservească Avicola Suceava.
În prezent localitatea Dărmănești face parte din comuna omonimă și totodată din zona Metropolitană a municipiului Suceava din anul 2011, fiind o așezare cu perspectivă și în curs de modernizare.